Calvarul suferinţei
S-au dus în vecii, rând pe rând, mii de ani,
Lăsându-ne-n dar, amintirea
Acelei frumoase grădini, Ghetsimani,
Pe Isus plângând, urmărit de duşmani,
Şi Iuda sărmanul, setos după bani,
Vânzând cu-un sărut pe Mesia.
Acolo în lupta cea grea pentru noi,
Isus Se lupta cu paharul
Durerilor crunte-n al morţii război.
În faţă-I stăteau ale lumii nevoi,
Povara păcatului ca un şuvoi,
Ce-I puse pe umeri Calvarul.
Îl văd cum Se-ndoaie sub cruce căzând,
Zdrobit de cumplita-I povară,
Văd Sângele Sfânt ce Se scurge stropind,
Pământul ce parcă îl soarbe flămând,
Şi-aud voci ce strigă, din ură rostind,
Dispreţ şi cuvinte de-ocară.
Aud cum ciocanul loveşte din greu
În cuiul ce palma-I străpunge,
Şi simt bucurie în sufletul meu,
Ştiind că plătind El păcatul cel greu,
Iertarea ce-a dat-o prin El, Dumnezeu,
Prin vremi, pân’ la mine ajunge.
Îl văd atârnat sus, pe cuce răbdând,
Tăcut ca un miel suferind
Şi-n ceasul acela de groază, El blând,
Ridică privirea spre cer suspinând,
Rugându-L pe Tatăl din ceruri, zicând:
Le iartă, Te rog, neştiinţa!
În ruga aceasta am fost prins şi eu,
Şi rodul durerii se vede,
Sămânţa Lui creşte în lume mereu,
Oprindu-se astăzi la sufletul tău,
Căci încă-i aşteaptă cu drag, Dumnezeu,
Pe toţi cei ce-n El, vor mai crede.
Amin
Ilie Belciu Ianuarie 2005